Specificațiile tehnice
Confruntat cu Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 la 11 septembrie 2026. Nicio rectificare găsită până la această dată, prin căutare pe legislatie.just.ro: pagina actului și fiecare Monitor Oficial, Partea I, apărut din 10 august 2026 (eratele nu sunt indexate acolo) — parcurs până la Partea I nr. 772 din 11 septembrie 2026; forma consolidată: nu există pe portal; fișa actului: „Nu exista actiuni suferite de acest act”.
- (1)
Specificațiile tehnice sunt părți integrante ale proiectului tehnic de execuție, care reglementează nivelul de performanță al lucrărilor, precum și cerințele, condițiile tehnice și tehnologice, condițiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranțe și altele de aceeași natură, care să garanteze îndeplinirea exigențelor de calitate și performanță solicitate.
- (2)
Specificațiile tehnice se elaborează de către proiectanți, care prestează servicii de proiectare în domeniul construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, pe specialități, prin dezvoltarea elementelor tehnice cuprinse în planșe.
- (3)
Specificațiile tehnice, împreună cu planșele, trebuie să fie concepute astfel încât, pe baza lor, să se poată determina cantitățile de lucrări, costurile lucrărilor și utilajelor, forța de muncă. Specificațiile tehnice trebuie să fie concise, sistematizate și nerestrictive.
- (4)
Specificațiile tehnice, împreună cu devizul și piesele desenate, constituie parte din elementele de selecție ale antreprenorului, constituind baza întocmirii ofertei ofertanților și devin, odată cu semnarea contractului de execuție, parte din contractul de execuție.
Text reprodus integral din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Orice comentariu al portalului apare în afara acestui bloc.