Planul urbanistic general
Confruntat cu Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 la 27 octombrie 2026. Nicio rectificare găsită până la această dată, prin fișa fiecărui act pe legislatie.just.ro, plus fiecare Monitor Oficial, Partea I, apărut din 10 august 2026, citit integral de veghea portalului (eratele nu sunt indexate pe portalul legislativ) — parcurs până la Partea I nr. 918 din 2 noiembrie 2026; forma consolidată: nu există pe portal; fișa actului răspunde „Nu exista actiuni suferite de acest act” și după rectificarea din 14 octombrie 2026 — portalul legislativ nu indexează eratele, iar rectificarea a fost găsită citind Monitorul.
- (1)
Planul urbanistic general, denumit în continuare PUG, este documentația de urbanism, de planificare urbană cu caracter director și de reglementare, care stabilește evoluția în perspectivă a unității administrativ-teritoriale, direcțiile de dezvoltare funcțională în teritoriu, reglementările urbanistice aplicabile direct la nivelul unității administrativ-teritoriale până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare și pentru implementarea investițiilor publice.
- (2)
Prin PUG sunt transpuse în profil teritorial prevederile strategiei integrate de dezvoltare locală durabilă și ale strategiilor sectoriale, după caz, și ale documentațiilor de amenajare a teritoriului, cu respectarea principiilor și obiectivelor prevăzute la art. 7, art. 8 și art. 9 din prezentul cod.
- (3)
Elaborarea și actualizarea PUG este obligatorie pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, cu privire la întreg teritoriul administrativ al acesteia, atât intravilan, cât și extravilan, cu excepția unităților administrativ-teritoriale componente ale unei zone metropolitane care au decis elaborarea unui PUGZM.
Text reprodus integral din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Orice comentariu al portalului apare în afara acestui bloc.
Termeni din anexa nr. 1 folosiți aici
Articolul apare în etapa Documentații de urbanism a unui proiect.