Autorizarea lucrărilor de construcții cu caracter special
Confruntat cu Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 la 11 septembrie 2026. Nicio rectificare găsită până la această dată, prin căutare pe legislatie.just.ro: pagina actului și fiecare Monitor Oficial, Partea I, apărut din 10 august 2026 (eratele nu sunt indexate acolo) — parcurs până la Partea I nr. 772 din 11 septembrie 2026; forma consolidată: nu există pe portal; fișa actului: „Nu exista actiuni suferite de acest act”.
- (1)
Autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare cu caracter special, fie clădiri, fie lucrări inginerești, se realizează de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în baza unor proceduri comune stabilite împreună cu autoritatea administrației publice centrale competentă în domeniul reglementării autorizării construcțiilor și autoritatea administrației publice centrale competentă în domeniul protejării patrimoniului cultural, în condițiile legii și reglementărilor urbanistice aplicabile.
- (2)
Autorizația de construire/desființare, emisă de instituțiile abilitate să autorizeze lucrările de construcții cu caracter special, se semnează de către conducătorul instituției emitente sau de persoana delegată acestuia, de șeful structurii de specialitate cu atribuții privind autorizarea executării lucrărilor de construcții din aparatul propriu al instituției emitente și persoana din cadrul structurii de specialitate care întocmește autorizația respectivă care îndeplinește cerințele de formare profesională specifice funcției de arhitect-șef, conform prevederilor art. 126. Responsabilitatea emiterii autorizației revine semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii.
- (3)
Reglementările urbanistice pentru zonele cu destinație specială evidențiate în documentațiile de urbanism aprobate potrivit legii cu simbolul DS, aflate în proprietatea sau administrarea din SNAOPSN, nu vor cuprinde specificații privind construcțiile și suprafața edificabilă. Acestea se stabilesc în funcție de activitățile impuse prin tema de proiectare și în acord cu documentația tehnico-economică aprobată în condițiile legii, precum și în corelare cu caracteristicile zonei în care este amplasat obiectivul militar sau special, cuprinse în PUG.
- (4)
Lucrările pentru amplasarea de construcții relocabile sau mobile, containere, cabine, copertine și altele asemenea, care sunt amplasate la nivelul solului, fără fundații, cu sau fără racordare și/sau branșare la rețeaua cu energie electrică și/sau apă și canal, pot fi realizate în baza unui aviz de amplasare.
- (5)
În conformitate cu prevederile art. 251, se pot executa fără autorizație de construire, pe baza unui aviz de amplasare emis de instituții din cadrul SNAOPSN, lucrări de construire pentru mobilier și amenajări exterioare, containere, cabine, copertine și altele asemenea, cu sau fără racordare și/sau branșare la rețeaua de alimentare cu energie electrică și/sau apă și canal, necesare desfășurării activităților specifice în incintele imobilelor aflate în proprietatea/administrarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.
Text reprodus integral din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Orice comentariu al portalului apare în afara acestui bloc.
De unde vine
- art. 7 alin. (13) și (13^1) din Legea 50/1991Cine semnează autorizația de construire și cine răspunde pentru emiterea ei.
- art. 43 lit. a) din Legea 50/1991Competența specială de autorizare a construcțiilor cu caracter special (militare, ordine publică, securitate națională).
- Anexa nr. 2 la Legea 50/1991 — «Construcții speciale»Construcțiile, amenajările și instalațiile la obiective militare și cele pentru atribuțiile instituțiilor din apărare, ordine publică și securitate națională.
Legea nr. 50/1991 e abrogată din 25 august 2026. Textul ei nu e reprodus pe portal; registrul spune doar unde a ajuns fiecare prevedere.