Elaborarea PATJ
Confruntat cu Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 la 11 septembrie 2026. Nicio rectificare găsită până la această dată, prin căutare pe legislatie.just.ro: pagina actului și fiecare Monitor Oficial, Partea I, apărut din 10 august 2026 (eratele nu sunt indexate acolo) — parcurs până la Partea I nr. 772 din 11 septembrie 2026; forma consolidată: nu există pe portal; fișa actului: „Nu exista actiuni suferite de acest act”.
- (1)
Inițiativa elaborării PATJ și corelarea cu strategia de dezvoltare județeană este atribuția consiliul județean. Procedurile de inițiere a elaborării/actualizării PATJ și coordonarea tehnică a procesului de elaborare, avizare, promovare spre aprobare sunt atribuția instituției arhitectului-șef de județ.
- (2)
PATJ se elaborează de către colective interdisciplinare de specialiști sub coordonarea unui specialist cu drept de semnătură în amenajarea teritoriului, acordat de Registrul Urbaniștilor din România, în condițiile legii.
- (3)
Elaborarea PATJ se realizează, potrivit alin. (2), fie prin aparatul propriul de specialitate din cadrul consiliului județean, atunci când există capacitatea profesională necesară potrivit alin. (2), fie de către centrele de expertiză în amenajare a teritoriului și de urbanism prevăzute la art. 134, fie de către persoane juridice contractate prin achiziție publică, conform legislației în vigoare privind achizițiile publice.
- (4)
În vederea sprijinirii elaborării PATJ se constituie un grup de lucru format din reprezentanți ai consiliului județean, instituții subordonate acestuia, furnizori de utilități publice și de servicii publice locale, și serviciile publice deconcentrate în teritoriu ale autorităților administrației publice centrale competente.
- (5)
Instituțiile publice centrale și deținătorii de date și informații cu caracter teritorial sunt obligați să pună la dispoziția inițiatorului cu titlu gratuit, în termen de maximum 15 zile, datele, informațiile, studiile existente aprobate la nivelul autorităților publice, necesare realizării PATJ și coordonării în plan spațial a politicilor sectoriale, la solicitarea consiliului județean.
- (6)
Pe baza datelor, informațiilor și studiilor puse la dispoziție, precum și pe baza studiilor de fundamentare sau de specialitate specifice, echipa de specialiști realizează o primă versiune de PATJ care se supune analizei comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism de la nivelul județului.
Text reprodus integral din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Orice comentariu al portalului apare în afara acestui bloc.