Dispoziții generale aplicabile executării lucrărilor de construire/desființare în cazul lucrărilor inginerești
Confruntat cu Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 la 11 septembrie 2026. Nicio rectificare găsită până la această dată, prin căutare pe legislatie.just.ro: pagina actului și fiecare Monitor Oficial, Partea I, apărut din 10 august 2026 (eratele nu sunt indexate acolo) — parcurs până la Partea I nr. 772 din 11 septembrie 2026; forma consolidată: nu există pe portal; fișa actului: „Nu exista actiuni suferite de acest act”.
- (1)
Executarea lucrărilor inginerești este permisă numai pe baza emiterii, în condițiile legii, a unei autorizații de construire sau de desființare.
- (2)
Prin excepție, se pot executa fără autorizație de construire lucrările de întreținere/mentenanță, reparații curente și lucrări de îmbunătățire a elementelor de siguranță rutieră și sistemelor de transport inteligente care nu modifică structura de rezistență, caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural al acestora.
- (3)
Lucrările inginerești prevăzute la alin. (1) includ:
- a)
infrastructura de transport de interes național;
- b)
infrastructură în domeniul energiei, respectiv infrastructură energetică;
- c)
rețele de comunicații electronice și infrastructurile fizice aferente acestor rețele;
- d)
lucrări de gospodărire a apelor;
- e)
hidrotehnice;
- f)
miniere;
- g)
alte lucrări inginerești necesare realizării unor obiective de interes public local și județean.
- a)
- (4)
Infrastructura de transport de interes național cuprinde infrastructura rutieră de interes național, infrastructura feroviară publică, infrastructura de metrou, infrastructura aeroportuară și infrastructura de transport naval aflate în proprietatea, administrarea sau concesionată operatorilor economici/instituțiilor publice care funcționează sub autoritatea/în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
- (5)
Pentru lucrările inginerești prevăzute la alin. (3) lit. c), dispozițiile art. 345 se aplică în mod corespunzător.
- Anexa nr. 6 încadrează „Totemuri, alte construcții cu caracter publicitar” în clasa de consecințe CC1, pe coloana „Lucrări inginerești”. Art. 326 alin. (1) cere autorizație de construire sau de desființare pentru lucrările inginerești, iar alin. (3) spune ce include categoria: infrastructură de transport de interes național, infrastructură energetică, rețele de comunicații electronice, gospodărirea apelor, lucrări hidrotehnice, miniere și — la lit. g) — alte lucrări inginerești necesare realizării unor obiective de interes public local și județean. Toate șapte, inclusiv categoria deschisă de lit. g), privesc obiective publice. Un totem comercial nu e niciunul dintre ele. În același timp, Anexa nr. 1 enumeră „firme și reclame” printre construcțiile temporare, adică pe cu totul altă ramură a codului. Vezi necorelarea
Text reprodus integral din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Orice comentariu al portalului apare în afara acestui bloc.
De unde vine
- art. 2 alin. (3) și (3^1) din Legea 50/1991Autorizațiile pentru rețele magistrale, căi de comunicație, îmbunătățiri funciare și alte lucrări de infrastructură în extravilan; rețelele de comunicații electronice.
- art. 3 din Legea 50/1991Lista lucrărilor supuse autorizației de construire — de la construire/extindere/schimbare de destinație până la împrejmuiri, foraje, organizare de șantier, chioșcuri, firme, cimitire.
Legea nr. 50/1991 e abrogată din 25 august 2026. Textul ei nu e reprodus pe portal; registrul spune doar unde a ajuns fiecare prevedere.