Cine o face Operatori economici sau persoane fizice autorizate care prestează servicii de proiectare.
Când e obligatorie Doar la obiectivele majore de investiții — peste 75 de milioane de euro la transport durabil, peste 50 de milioane în alte domenii — cu excepția cazurilor în care necesitatea și oportunitatea au fost deja demonstrate.
HG nr. 907/2016, art. 6
Domeniul de aplicare
HG nr. 907/2016 se aplică numai obiectivelor de investiții finanțate total sau parțial din fonduri publice. La o investiție privată, documentația asta nu ți se cere.
art. 1 alin. (1)
regula generală 55 de poziții, transcrise din Anexa nr. 3 la HG nr. 907/2016 . Fiecare rând de mai jos e text de act, nu o listă făcută de noi.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.061 din 29 decembrie 2016
*1) Conținutul-cadru al studiului de prefezabilitate poate fi adaptat, în funcție de specificul și complexitatea obiectivului de investiții propus. A. PIESE SCRISE 1. Informații generale privind obiectivul de investiții 2. Situația existentă și necesitatea realizării obiectivului de investiții 3. Identificarea și prezentarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice posibile pentru realizarea obiectivului de investiții 3.1. Particularități ale amplasamentului a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/ extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan, regim juridic - natura proprietății sau titlul de proprietate, servituți, drept de preempțiune, zonă de utilitate publică, informații/obligații/ constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz); b) relații cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile; c) orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite; d) surse de poluare existente în zonă; e) date climatice și particularități de relief; f) existența unor: g) caracteristici geofizice ale terenului din amplasament - extras din studiu geotehnic preliminar, cuprinzând: (i) date privind zonarea seismică; (ii) date preliminare asupra naturii terenului de fundare, inclusiv presiunea convențională și nivelul maxim al apelor freatice; (iii) date geologice generale; (iv) date geotehnice obținute din: planuri cu amplasamentul forajelor, fișe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări, hărți de zonare geotehnică, arhive accesibile, după caz; (v) încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, inundații) în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare; (vi) caracteristici din punct de vedere hidrologic stabilite în baza studiilor existente, a documentărilor, cu indicarea surselor de informare enunțate bibliografic. 3.2. Date tehnice și funcționale ale obiectivului de investiții: 3.3. Aspecte sociale și de mediu 3.4. Aspecte instituționale și de implementare 3.5. Rezultatele preconizate 3.6. Costurile de investiție estimate prin raportare la obiective de investiții similare 3.7. Costurile de exploatare și întreținere estimate prin raportare la obiective de investiții similare 3.8. Analiza preliminară privind aspecte economice și financiare 4. Soluții fezabile pentru realizarea obiectivului de investiții B. PIESE DESENATE *2) Studiul de prefezabilitate va avea prevăzută, ca pagină de capăt, pagina de semnături, prin care elaboratorul acestuia își însușește și asumă datele și soluțiile propuse, și care va conține cel puțin următoarele date: nr.../dată contract, numele și prenumele în clar ale proiectanților pe specialități, ale persoanei responsabile de proiect - șef de proiect/director de proiect, inclusiv semnăturile acestora și ștampila. proiecte de parteneriat public-privat sau de concesiune 50 de poziții, transcrise din Anexa nr. 3-1 la HG nr. 907/2016 . Fiecare rând de mai jos e text de act, nu o listă făcută de noi.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.058 din 23 noiembrie 2023
1. Informații generale privind proiectul de parteneriat public-privat/de concesiune 2. Situația existentă și necesitatea realizării proiectului de parteneriat public-privat/de concesiune 3. Identificarea și prezentarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice posibile pentru realizarea proiectului de parteneriat public-privat/de concesiune 3.1. Particularități ale amplasamentului (Se aplică numai dacă alegerea amplasamentului nu constituie responsabilitatea partenerului privat din cadrul proiectului de parteneriat public-privat/de concesiune și numai dacă informațiile de mai jos sunt disponibile în etapa elaborării studiului de prefezabilitate.): a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan, regim juridic - natura proprietății sau titlul de proprietate, servituți, drept de preempțiune, zonă de utilitate publică, informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz), dacă este disponibilă în această etapă; b) relații cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile, dacă informațiile sunt disponibile în această etapă; c) orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite, dacă sunt disponibile în această etapă; d) surse de poluare existente în zonă, dacă informațiile sunt disponibile în această etapă; e) date climatice și particularități de relief, dacă sunt disponibile în această etapă; f) existența unor (dacă informațiile sunt disponibile în această etapă): g) caracteristici geofizice ale terenului din amplasament, cuprinzând: (i) date privind zonarea seismică, dacă sunt disponibile în această etapă; (ii) date preliminare asupra naturii terenului de fundare, inclusiv presiunea convențională și nivelul maxim al apelor freatice, dacă sunt disponibile în această etapă; (iii) date geologice generale, dacă sunt disponibile în această etapă; (iv) date geotehnice obținute din: planuri cu amplasamentul forajelor, fișe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări, hărți de zonare geotehnică, arhive accesibile, după caz, dacă sunt disponibile în această etapă; (v) încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, inundații) în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, dacă este disponibilă în această etapă; (vi) caracteristici din punct de vedere hidrologic stabilite în baza studiilor existente, a documentărilor, cu indicarea surselor de informare enunțate bibliografic, dacă sunt disponibile în această etapă. 3.2. Date tehnice și funcționale ale proiectului de parteneriat public-privat/de concesiune: 3.3. Aspecte sociale și de mediu 3.4. Aspecte instituționale și de implementare 3.5. Rezultatele preconizate 3.6. Costurile asociate cu parteneriatul public-privat/cu concesiunea estimate prin raportare la proiecte de parteneriat public-private/proiecte de concesiune similare 3.7. Costurile de exploatare și întreținere estimate prin raportare la proiecte de parteneriat public-privat/de concesiune similare 3.8. Analiza preliminară privind aspecte economice și financiare 4. Soluții fezabile pentru realizarea proiectului de parteneriat public-privat/de concesiune Data: .............. Personal autorizat^2), ........................................ (numele, funcția și semnătura autorizată) Bifele rămân în browserul tău, atât timp cât nu golești datele site-ului. Nu se trimit nicăieri și nu cer cont. Lista se poate și tipări: bifele dispar la print, ca să rămână căsuțe goale de completat cu pixul.
Toate documentațiile, pe etape